Maini in buzunare…
In buzunarele mele, in buzunarele tale;
mâinile tale, mâinile mele;
in buzunarele de la geaca,
in buzunarele de la blugi…
In buzunare si pe langa.
Pe sub tricou, pe piele…
Mâinile mele in jurul tau;
peste tot pe corpul meu, al tau.
E o abrambureala de mâini
ce cotrobaie peste tot.
Nici ele nu stiu ce caută sau pe cine,
dar e bine. Ne e bine.
Reteta:
Se ia una bucata fata, una bucata tip si se pun intr-un studio de emisie radio la nivel “national”.
Cei doi comentatori live de la microfoane trebuie alesi cu atentie (pedobears, nici prea prea nici foarte foarte).
In continuare, atractia dintre cei doi de sex opus (pusi initial in studio) isi va face treaba. Cei doi comentatori isi vor face si ei treaba comunicand ascultatorilor in detaliu evenimentele cauzate de “atractia fatala”.
Finalul filmului este plin de suspans si ddrama, asa ca nu o sa il divulgam.
Incercati reteta! O recomandam cu caldura.
. si de la capat cu mai multa voie buna, cu mai mult zambet … sa fie! :)
Raze de soare patrund printre nori la fel cum raze de lumina incep sa penetreze negura mintii. E un mind-fuck total si nu doar pentru ca we fucked ci pentru ca vreau…Nu-ti voi spune ce anume..bow moo moo bow moo…daca ai inteles “tovarase”. Cum vrei sa ma adresez? Draga, iubitule, bai asta…boule! Un banut pentru gandurile tale murdare, inca unul pentru cele de-a dreptul bolnave…si restul de maruntis ce il gasesc prin buzunare pentru gandurile care le-ai ascuns bine, departe de toti ceilalti… Batem palma?
21:33
Aceeasi zi, alt an. Aceeasi fulgi de zapada in jurul meu, acelasi vant, acelasi drum…
21:36
Merg cu pasi timizi, dar grabiti. Durerea amorteste simturile si uit de frig. Cand sansele sunt de unu la un milion, nu mai simti, nu mai speri. Nu iti mai controlezi gesturile, nu iti mai alegi cuvintele, doar mergi mai departe, asteptand finalul.
21:40
Ajung. Nu mai esti aici asteptandu-ma in capatul strazii. E pustiu. Câinii lipsesc si ei. Ma rezem de zidul de beton si ma uit imprejur. Nimeni cunoscut. Parca am aterizat intr-un univers paralel. Sunt in Zona Crepusculara.
21:41
A trecut un an si mi-e dor. Un an in care am gandit multe, am facut multe si am stricat si mai multe. Acelasi ger care imi ingheata mana pe tigara. Acelasi fum ce iese cu greu din plamani.
21:44
Te caut in continuare, pe abele parti ale strazii, in fata blocului; iti caut masina. Zapada nu stie de tine nici ea.
21:47
Ma plimb, fumez o tigara. Ma uit la numarul tau de telefon, dar nu indraznesc sa te sun. Nu acum. Izbesc tigara pe jos si plec. Putin mai trista, putin mai singura si putin departe de tine.
Un an de la bataia cu zapada, un an de la esarfa pierduta, un an de la problema de gd, un an de cand a trebuit sa pleci. Primul an din cei in care am fi fost impreuna.
21:48
La multi ani, kaere!
Am incercat sa uit, dar cele mai mici lucruri mi te aduceau inapoi.
Am incercat si mai mult sa uit. M-am indopat cu medicamente, m-am refugiat in compania altora, dar sufletul meu a refuzat totul.
De fiecare data ajungeam ghemuita in patul meu, simtindu-ma si mai rau, inchipuindu-mi ca esti acolo si ma cuprinzi in brate.
Chiar daca nu esti aici, umbra ta rupe fasii din mine in fiecare noapte, iar intesitatea durerii imi inunda plamanii oprind circulatia aerului, chinuindu-ma minut de minut.
Ziua, la lumina soarelui nu dispare.
Ma agat de cei din jurul meu, sper sa ma ridice cineva si sa imi ingrijeasca ranile lasate de tine, dar nu fac decat sa ii trag pe toti in jos dupa mine spre abruptul sfasietor spre care m-ai impins.
Se pare ca sunt fara speranta.
Am umplut toate spatiile goale din jurul meu si din mintea mea cu amintirile tale.
Esti acea persoana care m-a facut sa imi dau jos masca si nici sa nu realizez cat de mult m-am descoperit.
Mi-ai aratat iubirea lipsita de egoism si m-ai invatat sa fac la fel.
Nu am stiut niciodata ce caut, dar acum in toti, inca te caut pe tine.
Stiu ca nu am sa te gasesc pentru ca tu nu te conformezi regulilor. Esti tu.
Ai facut sa existe lumea mea din vis fara sa fie nevoie sa inchid ochii.
Tot ceea ce mi se parea imposibil, tu ai realizat. M-ai facut sa plang de fericire, desi nu ai vazut asta pentru ca am ascuns lacrimile in bratele tale.
Ti-o spun acum si sper ca ma sculti, pentru ca am adunat aici toate lucrurile care nu am putut sa le zic pana acum. Am devenit vulnerabila datorita tie.
E 4 dimineata, muzica isi continua ritmurile hipnotice, fumul imi aluneca spre plamani, toata lumea doarme… eu nu mai pot. Obisnuiam sa desenez, dar ai stors toata pasiunea din mine.
Am ramas o fantoma si am preferat sa traiesc asa in ultima vreme… altfel mi se parea imposibil si epuizant.
Fulgii si picaturile de ploaie imi mascau lacrimile atunci cand intunericul nu era capabil. Dar ce rost aveau? Toata lumea imi cunostea durerea, mai putin tu.
Afisezi o indiferenta care te detaseaza de tot ce a fost, care ma indeparteaza de fiecare data. Ai dobandit un scut care te protejeaza de slabiciunile tale in fata celorlalti.
Continui doar sa privesc in jur, poate intr-o zi, din nou vei fi chiar tu, acolo, asteptandu-ma sa iti sar in brate si nu doar aerul rece ce ma alunga si imi grabeste pasii spre casa. Nu mai vreau…
Atatea voci in jurul meu… imi spun ca totul va fi bine.
Nu le mai cred! In realitatea ta eu nu mai exist…
Si stiu ca ma voi stinge de tot si nu mai e mult pana atunci.
Imbratisarea intunericului ma inspaimanta, fiori reci imi ating trupul, iar eu inchid ochii.
As putea spune ca el, e dependent de iubire ca nimeni altcineva pe care ai cunoscut pana acum. Zi de zi cauta acea iubire pura, lipista de interese, de care a auzit vorbindu-se, pe care toti o visam, dar pe care nu am intalnit-o nici unul pana acum. El, spre deosebire de altii, nu o asteapta sa apara, nu iroseste timpul. Gusta din iubire, o incearca continuu sub diferite infatisari si in diferite circumstante, in speranta ca in curand va avea exact ceea ce ii trebuie. Din pacate, nu numai ca nu gaseste acea iubire idilica, dar e din ce in ce mai dezamagit de absenta ei. Nimeni nu ii stie secretul, dar el sufera, pentru ca desi isi doreste atat de mult, nu poate fi fericit.
A ajuns sa isi caute fericirea in alt loc, sa isi transpuna dependenta in lucruri care ii alina suferinta, ii iau durerea si il fac sa uite de dezamagiri, de iubire, de el. De acum… zi de zi isi ia drogul pentru supravietuire, desi, o parte din el a fost deja omorata de otrava. Nu mai priveste iubirea ca pe ceva pur ci mai degraba ca pe ceva superficial, o dorinta a trupului, o satisfactie de moment. Nu mai simte nimic, este intruchiparea dezamagirilor sale si provoaca suferinta la randul lui. Suflete inocente, dornice de iubire, le aduce pe rand in intuneric, creend fiinte asemenea lui, fara sentimente, goale pe dinauntru, alimentate doar de diferite medicamente, pentru a nu fi inghitite de durere.
Iubirea a creat aceste creaturi fara emotii. Ea este cea pe care trebuie sa o tragem la raspundere pentru toate inimile sfasiate, sfaramate in bucati si schinguite. Dar noi, cei care inca mai supravietuim, continuam sa visam, ignoram cu desavarsire avertismentele si indraznim sa iubim din nou si din nou.
Prin “vasta” memorie a cutiutei magice numita si “laptop” am gasit cateva randuri… asternute pe ecranul alb si uitate acolo nu s-au umplut de praf, ecranul nu s-a ingalbenit. Le-am gasit acum si le voi posta … nostalgie si punct.
“S-a terminat in sfarsit. Toata drama, agitatia, ghinionul, tot sper sa ramana in anul ce tocmai s-a incheiat.” Asta mi-am spus in primul minut dupa miezul noptii. Impreuna cu marea de oameni necunoscuti am privit artificiile si mi-am dorit odata cu ei lucruri noi pentru noul an. Luminile colorate se reflectau in ochii nostii si in stropii de sampanie ce sareau din toate partile.
Nu mi s-a indeplinit dorinta desi au trecut atat de putine zile. Tu si eu nu mai exista. Ne-am urcat in avione diferite si am lasat vantul sa ne separe, sa ne poarte spre destinatia ce ne e scrisa. Cat de ironic. Miile de vise si sperante ce mi le-am pus in noi au disparut precum un fulg de nea ce am incercat sa il prind in pumn.
Un singur lucru ramane totusi. Oriunde ma uit, orice as face esti prezent in imaginatia mea, in gandurile mele.
Privesc spre chipul din fata mea si totusi numele tau imi vine pe buze. Mi le musc, inghit in sec si continui acest joc bolnav. Alcoolul nu e de vina. Nu e suficient cat sa fie de vina nici pentru mine si nici pentru cel de langa mine. Amandoi exploram cu pofta si dorinta trupul celuilat. Mintea lui oare incotro zboara? Nici el nu se poate concentra complet. Oare si el priveste spre mine si vrea sa rosteasca numele alteia?
Ne oprim un pic si zambim, zambetul se transforma in ras. Chiar facem asta? Aici, acum, asa?
Isi ridica o spranceana, fac un pas spre el si il ating usor pe pieptul gol si rece. Cu o tresarire isi lipeste trupul de al meu si continuam…
Spatiul stramt pare sa ma sufoce, nevoia de aer depaseste chemarea carnala si inca o data ma opresc, privesc spre el si incerc sa alung imaginea ta din minte. Nu vrei sa pleci, sa ma lasi sa ma bucur pentru un moment de viata, sa simt placerea atingerilor lui. Mainile lui parca sunt ale tale si par sa imi cunosca corpul atat de bine. Fiecare gest, fiecare miscare e a ta, sau e doar o iluzie a mea? Ma priveste nedumerit acum, nesigur de ce se intampla. Ii surad dulceag, inchid ochii pentru o secunda ca sa te fac sa dispari si ma arunc inaite. E nebunie curata. Eu, el, tu si o probabila ea. Nu e loc de atatea persoane aici…
Nu-mi venea sa cred atunci cand am intalnit-o. O forma atat de perfecta cum numai in vise gasesti…ca un miraj…m-am lasat vrajita. Ma facea sa plutesc de placere proximitatea dintre noi. Mintea mea a incetat sa mai functioneze de la prima atingere si totul imi parea utopic. Am incercat sa ma impotrivesc, dar am cedat. Tentatia era prea mare, dorinta era de nestapanit, ratiunea devenise inexistenta.
Ca un fulg m-am topit in arsita sentimentelor dinauntrul meu.
Intoxicata si sub influenta magiei noptii de vara am facut greseala. E strict interzis sa pronunti cele doua cuvinte si nu ai cum sa ti le retragi odata ce le-ai rostit. Dar mi-a ascuns lacrimile in palme fierbinti si m-a tras mai aproape. Caldura ce o degaja m-a linistit. Parea piesa de puzzle ce lipsea din mine. Nici racoarea intunericului nu ma mai atingea. Priveam in jurul meu, la stele, si imi doream sa opresc timpul in loc.
Cu pasi timizi am stabatut drumul. In soapta, ne-am bucurat de noi. Un zambet si am uitat de restul lumii, de trecut, de temeri, indoieli. Eram unul. Pierduti printre asternuturi si perne gustam fiecare secunda de parca nu mai exista maine.
Si nu mai exista maine.
Valul de ceata s-a ridicat din fata ochilor mei. Mirajul a disparut si a lasat in urma un gol ce nu poate fi inlocuit niciodata. O durere imi strabate oasele cu fiecare bataie a ceasului. Fiecare minut o amplifica si o face mai insuportabila. Ce prostie din partea mea sa ma indragostesc de o umbra.
