Nu-mi venea sa cred atunci cand am intalnit-o. O forma atat de perfecta cum numai in vise gasesti…ca un miraj…m-am lasat vrajita. Ma facea sa plutesc de placere proximitatea dintre noi. Mintea mea a incetat sa mai functioneze de la prima atingere si totul imi parea utopic. Am incercat sa ma impotrivesc, dar am cedat. Tentatia era prea mare, dorinta era de nestapanit, ratiunea devenise inexistenta.
Ca un fulg m-am topit in arsita sentimentelor dinauntrul meu.
Intoxicata si sub influenta magiei noptii de vara am facut greseala. E strict interzis sa pronunti cele doua cuvinte si nu ai cum sa ti le retragi odata ce le-ai rostit. Dar mi-a ascuns lacrimile in palme fierbinti si m-a tras mai aproape. Caldura ce o degaja m-a linistit. Parea piesa de puzzle ce lipsea din mine. Nici racoarea intunericului nu ma mai atingea. Priveam in jurul meu, la stele, si imi doream sa opresc timpul in loc.
Cu pasi timizi am stabatut drumul. In soapta, ne-am bucurat de noi. Un zambet si am uitat de restul lumii, de trecut, de temeri, indoieli. Eram unul. Pierduti printre asternuturi si perne gustam fiecare secunda de parca nu mai exista maine.
Si nu mai exista maine.
Valul de ceata s-a ridicat din fata ochilor mei. Mirajul a disparut si a lasat in urma un gol ce nu poate fi inlocuit niciodata. O durere imi strabate oasele cu fiecare bataie a ceasului. Fiecare minut o amplifica si o face mai insuportabila. Ce prostie din partea mea sa ma indragostesc de o umbra.
